duminică, 31 mai 2009
Vacanta ce va urma....
Salam show pe 3 iunie
Razvan Lucescu cel mai drept selectioner
Ursi la vedere
Vecini cu Beckham
Petrecerea organizată în onoarea micuţei Natalia Chivu, botezată sâmbătă, a avut loc în restaurantul luxosului hotel Principe di Savoia, din Milano. Timp de câteva ore, Cristi şi Adelina Chivu, naşii Victor şi Emanuela Becali şi ceilalţi invitaţi au fost vecini cu starul englez al lui AC Milan, David Beckham, şi soţia sa, Victoria, care s-au stabilit în respectivul hotel în ianuarie.La botez, micuţa Natalia a plâns când părintele Traian Valdman, de la biserica “Pogorârea Duhului Sfânt”, a scufundat-o în cristelniţă. Invitaţii familiei Chivu au fost trataţi cu friptură de viţel, fructe de mare şi tort. Pentru că a fost şi ziua naşei, Emanuela Becali, s-a servit un al doilea tort, din ciocolată albă. La numai o zi după petrecere, Chivu a fost titular în Inter - Atalanta (4-3). La sfârşitul meciului, fundaşul român a luat-o pe micuţa Natalia în braţe şi a prezentat-o spectatorilor de pe stadion.